Fie pâinea cât de rea, tot mai buni sunt papanașii
restaurant se aude Edith Piaf. Sunetul pătrunde lin, împreună cu
mirosul de flori proaspete, abia aduse. Lumânările ard pe mese, dând un aer și
mai romantic întregului decor. La masa din colț, ascunsă puțin vederii, stă el,
Guillaume Musso. Tot ce văd în fața mea sunt cărți, cărți, cărți… autografe,
autografe, autografe.
mă concentrez. Să o văd pe frumoasa lui soție, cum îi zâmbește, să mă adun și să
le gătesc cea mai bună mâncare. Să plece din România, cu gândul de a reveni. Nu
doar pentru peisaje, dar și pentru mâncare. Și m-au ales pe mine și
restaurantul meu. Am de ce să fiu mândră.
lucru pe care îl fac este să îmi pregătesc uleiul. Ocazia de a îl hrăni pe unul
din autorii mei preferați nu se ivește prea des, așa că, am de gând să îi dau să
mănânce gustos și sănătos. În timp ce presa de ulei YODA HOME PRO își face
magia, încerc să mă mențin cu picioarele pe pâmânt și îmi fac mii de scenarii.
Deja mă gândesc la scoici, cotlete de berbecuț, lava cake sau mousse de
ciocolată. Farfurii superbe mi se
derulează prin fața ochilor și abia aștept să îmi dau frâu liber imaginației.
Aproape că îi smulg ospătarului carnețelul
cu comenzi din mână și nu îmi vine să cred ce scrie acolo: pui pe sare cu
mămăliguță și papanași. Pe buneeeee? Mi-am stors creierii toată ziua pentru pui
pe sare și papanași? Am muncit toată viața să am un restaurant cu o stea
Michelin și acum, când am ajuns la nivelul ăsta, și vreau să impresionez
autorul meu preferat, trebuie să gătesc ceva atât de simplu?
bucătarii mei au muțit. Îl întreb pe ospătar cum de au comandat asta și mi-a
zis că vor să aibă o experiență autentică. După ce trag adânc aer în piept,
parcă văd altfel lucrurile. Stai puțin, că eu sunt expertă la mâncărurile
astea… și au un gust demențial! Foie gras pot să mânânce oriunde, dar pui pe
sare, doar la mine.
impresionat.
vă așteptați să vă spun secretul, nu?) și îl amestec cu uleiul presat la rece.
Mă felicit, încă o dată, pentru decizia de a profita de promoțiile YODA. Presa
asta face toți banii. Uleiul făcut pe loc dă o savoare extraordinară mâncării.
Ung bine puiul cu amestecul magic și îl pun la cuptor, pe un pat de sare.
timp, pregătesc mămăliguța, în care pun unt din belșug, să fie mai franțuzită.
Bucătăria se umple de o aromă divină. Când e aproape gata puiul, îl ung cu
puțin ulei de susan, presat și el, în direct, în bucătăria mea minunată. Îi va da
un gust dumnezeiesc.
timp să analizez prea mult, deoarece pregătesc aluatul pentru papanași. Trei
picături de ulei de migdale, proaspăt presat, vor face diferența dintre un
preparat banal și unul demn de cele mai bune restaurante ale lumii.
Fac dansul victoriei când farfuriile vin
goale înapoi și continui să prăjesc papanașii, pe care îi înec apoi în
smântână și dulceață de vișine. Dacă-i bal, bal să fie! Cu ăștia nu am cum să dau greș, garantat. Primesc farfuriile atât de curate înapoi,
încât îl întreb pe ospătar dacă le-a și spălat, înainte să mi le aducă.
Zâmbetul lui, până la urechi, îmi dă răspunsul.
Guillaume ședere plăcută, la noi în țară. Nu că aș muri de nerăbdare să dau mâna
cu cel ale cărui cărți m-au ținut noaptea trează, ci doar pentru că așa e
politicos (nimeni nu crede ce aberez, nici măcar eu).
felicitările pentru mâncare, îmi fac inima să o cam ia razna. Îi spun să se
calmeze, le mulțumesc pentru complimente și le urez să aibă o vacanță plăcută,
la noi în țară. Nu voi pomeni nimic de cărți… oamenii se relaxează.
întreb:
autograf, se poate?
Pot să fiu eu ospătarul? Poate ma lipesc de un autograf ?
Poți, poți!
Felicitari!
Mulțumesc! 🙂
Ce poveste haioasă, să-și aducă o notă mare!
Mulțumesc! Sper. 🙂
Nici nu stiam ca exista presa de ulei pe care sa o poti avea in casa dar este foarte utila si cred ca si produsul rezultat este ma de calitate.
Paula Sosoi
Şi mai sănătos. 🙂
Frumos articol, mi-ai facut pofta de papanasi, succes la concurs!!
Mulțumesc! Şi mie îmi e poftă.
Să-ți trăiască papanașii! 🙂 Cu dulceață de vișine preferata mea! Da ce le-ai dat de băut la puiul ăla pe sare? 🙂
Apă. Erau cu maşina. :))
Aici este vorba despre acel pui pe sare si acei papanasi? Si eu ti-as trimite farfuriile curate după ce le golesc. Felicitări pentru articol. P. S. Eu stiu acel mix de condimente, l-am furat…
Exact despre acel pui şi acei papanaşi este vorba. :))
Foarte haios articol! Felicitari!
Mulțumesc! 🙂
Distractiva poveste. Ai umor, Catalina!
Bafta in competitie!
Mulțumesc mult! 🙂
Foarte fain articolul. Succes pe mai departe!
Mulțumesc mult! 🙂
hmm, mananci calule ovaz? ce buni ar fi acum 2… hai 3 papanasi! 🙂
mult succes!
Primeşte-l, Doamne, şi pe-al patrulea! :)))
ce as manca si eu niste papanasi! mi-ai dat o idee de ce dulce sa mai fac 😀 daca as gati pentu autorul meu preferat, probabil as alege tot ceva romanesc, traditional
Să ai poftă la papanaşi! :*
Vai ce de bunatate, mi a placut cum ai ales sa redactezi articolul.
Mulțumesc mult! :*
Mi-ai facut pofta de papanasi! Mult succes cu articolul si multa inspiratie in continuare!
Mulțumesc mult! :*
Am citit articolul tau cu greu pana la capat pentru ca mi s-a facut o foame si o pofta… Felicitari!
:)) Se pare că papanaşii au făcut ravagii.
Ma crezi ca n.am mancat renumitii papanasi pana acum?! Dar dupa articolul tau nu mai scapa.. cred ca sunt deliciosi.
Neapărat să încerci. Chiar sunt delicioşi.
Stii ce? Fictiunea sa ramana la tine, ca eu vreau papanasii aia! si mai repede, te rog! 😀
Doar partea cu vedeta e ficțiune. Papanaşii sunt cât se poate de reali şi făcuți de mine. 😛
Super articolul. Vreau si eu doi papanasi, te rog 😀
S-a notat! Când vii la Galați, îți fac. 🙂
Si eu vreau un autograf de la Guillaume ???
Foarte fain articolul!
Succes in continuare! ?
Mulțumesc frumos! :*
Si eu vreau un autograf de la Guillaume ???
Foarte fain articolul!
Succes in continuare! ?
Mulțumesc mult! :*
Papanași și pui pe sare… deja mi-ai făcut poftă 🙂 Pe Guillaume Musso mi-ar plăcea și mie să îl am la masă… Super articol, felicitări! <3
Cu ce l-ai servi? 😛
Faină imaginație ai… interesant meniu. Mămăliga devine brand internațional acuși :)) toți străinii care o gustă par să fie impresionați de ea.
Păi, e tare bună. 😛
Daca iti spun ca nu am mancat niciodata papanasi ma crezi? 😀
Nu ştii ce pierzi. Neapărat trebuie să încerci.
Mi-ai facut mare pofta de papanasi. Mult succes cu acest articol
Mulțumesc mult!
Este prima data cand aud de o presa de ulei de acest gen. Referitor la papanasi, sa stii ca sunt si preferatii mei
Nu au cum să nu îți placă. 🙂
Felicitari pentru articol si mult succes in concurs! Mi-ai facut pofta de papanasi!
Mulțumesc mult! :*
Tata, avea o vorba, "daca nu avem paine, mancam si cozonac". In cazul asta papanasi, arata foarte apetisanti.
Bună vorbă! 🙂
Bun articolul! Pun pariu că şi mâncarea a fost la fel 🙂
Mulțumesc! 🙂
Felicitari pentru articol <3
Mulțumesc! 🙂