Scrisori din insula Guernsey – Mary Ann Shaffer & Annie Barrows
Când m-am apucat să citesc Scrisori din insula Guernsey, nu aveam idee că o să îmi placă atât de mult. În primul rând, am fost reticentă din cauza stilului în care este scrisă. De asta am și amânat-o destul de mult timp, tot păcălindu-mă că, de fapt, nu i-a venit rândul.
Vă spuneam de stilul de scriere. Scrisori din insula Guernsey este formată numai din scrisori, așa cum vă puteți da seama și din titlu. Nu am citit prea multe cărți scrise în stitlul epistolar. Singura pe care mi-o aduc aminte în momentul ăsta este Cât mai aproape de tine, care este practic o scrisoare a unui personaj către altul.
Totuși, Scrisori din insula Guernsey este compusă din mai multe scrisori, fiecare ajutându-ne să cunoaștem personajele, să le diferențiem. Trebuie să recunosc că, deși nu mi-am imaginat, cartea a fost absolut minunată. Voiam să o termin mai repede și voiam să mai prelungesc lectura, în același timp.
Scrisori din insula Guernsey – poți îndrăgi niște oameni necunoscându-i decât prin scris?
În ianuarie 1946, imediat după război, scriitoarea Juliet Ashton încearcă să își revină după ororile războiului. Războiul i-a luat casa din Londra, dar nu și zâmbetul sau perseverența. Cunoscută pentru stilul ei amuzant de a scrie, Juliet este cunoscută în toată Anglia, care încearcă să își revină după atâția ani grei.
Acum, ea caută idei pentru o nouă carte. O scrisoare sosită de la Dawsey Adams, un necunoscut din insulele Guernsey, îi stârnește curiozitatea și o face să vrea să știe mai multe. Acesta îi povestește despre prietenii lui și Clubul de literatură și plăcinte din coji de cartofi pe care l-au înființat în timpul ocupației germane. Cu cât își scriu mai mult, cu atât Juliet e mai curioasă.
Dawsey îi roagă și pe alți locuitori ai insulei să îi scrie lui Juliet, care este convinsă că a găsit o idee genială de carte. Va scrie despre insulele Guernsey în timpul războiului. Aceste loc mirific a fost uitat de Anglia în această perioadă și oamenii de acolo au trecut prin adevărate tragedii. Juliet vrea să adune toate poveștile într-o carte.
Noii săi prieteni sunt fericiți și o încurajează, fiecare povestindu-i câte o crâmpeie din istoria locului.
Însă Juliet vrea mai mult. Vrea să vadă cu ochii ei locul și oamenii lui, așa că pleacă în Guernsey. Doar că, odată ce ajungi acolo, nu e un loc din care să pleci înapoi prea ușor…
Viața lui Juliet se va schimba, încă de la prima scrisoare pe care a primit-o din insula Guernsey.
Dragoste, război, prietenie, cărți. Un amestec irezistibil, într-o carte minunată. V-o recomand cu drag. Cartea a apărut la Editura Nemira și o puteți achiziționa de aici.
Nici eu nu am mai citit genul acesta de carte.
pare foarte interesanta. ma atrage mult, mai ales modul in care e scrisa.
Am adorat cartea asta! mi-a placut mult in ciuda stilului sau epistolar.
Ce carte faina, chiar as vrea sa o citesc. Din recenzie imi pot sa seama ca e o lectura placuta.
Recenzia spune totul!
Felicitari pentru recenzie . Ascunde o poveste foarte frumoasa, cred ca o voi citi si eu
Imbinarea acestor planuri ma captiveaza si ma determina s-o citesc si eu