Nu știu ce să scriu. Stau cu pagina goală în față, încă de ieri și pur și simplu nu îmi găsesc cuvintele.
Se numea Sarah este o carte tulburătoare, care ne face să ne punem întrebări, să analizăm pe cei din jurul nostru, să fim uimiți de lejeritatea cu care unii pot face rău altora. Este povestea unui copil, un copil care ar trebui să fie ca toți ceilalți, să se bucure de viață, dar nu are dreptul acesta, pentru că poartă o stea galbenă în piept, o stea care îi definește soarta, care le dă dreptul altora să îl omoare, pentru că nu este ca și ei, pentru că este evreu…
În 2002, Julia, o jurnalistă americană stabilită la Paris, trebuie să scrie un reportaj despre razia de la Vel D’Hiv, din 16-17 iulie 1942, când câteva mii de evrei (cei mai mulți dintre ei copii) sunt arestați de către poliția franceză, tratați ca niște animale și apoi trimiși în lagărele morții.
Cu fiecare articol pe care îl citește, cu fiecare interviu pe care îl face, Julia se apropie tot mai mult de evenimentele tragice de atunci, făcând descoperiri care îi vor schimba viața.
Pe celălalt plan se vorbește despre Sarah, fetița de 10 ani a cărei familie este arestată în ziua fatidică de 16 iulie 1942. Înainte ca poliția să o ia, împreună cu mama și tatăl său, Sarah reușește să își încuie frățiorul într-un dulap secret, fiind convinsă că se va întoarce după el.
Sunt însă duși în lagăre, umiliți, înfometați și mai apoi despărțiti. Sarah știe că nu mai are nicio șansă să își găsească frățiorul în viață, dar speră. Când este convinsă că părinții îi sunt trimiși la moarte, evadează, cu speranța că va putea să îl salveze pe Michel.
Se numea Sarah – o carte tulburătoare
Însă ce legătură este între Sarah și Julia? Aceasta din urmă află că familia soțului ei s-a mutat în apartamentul în care a locuit familia fetiței, același apartament în care Michel a fost încuiat în dulap. același apartament în care ea urmează să se mute, împreună cu fiica și soțul ei.
Pe lângă drama lui Sarah. asistăm și la cea a Juliei, prinsă într-o căsnicie cu un soț care o înșeală și care o părăsește când află că e însărcinată din nou. Cu toate astea, ea are un scop. Să afle ce s-a întâmplat cu micuța Sarah.
Doar că, uneori, unele secrete e cel mai bine să rămână îngropate.
Sincer la un moment dat m-am oprit.Nu am avut curaj sa mai citesc…5 minute.Apoi mi-am dat seama ca face parte din istoria noastra.Si macar atat pot sa fac…sa citesc despre durerea prin care au trecut si sa ma bucur de ce am acum.E minunata cartea.Multumim Catalina pentru recenzii si recomandari
Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here:
Politică cookie-uri
Clar subiectul este interesant si dramatic. Te tine in suspans.
Da. 🙂
Ce rapidă ai fost! Cu toate ca mi s-a facut pielea de găină doar citind recenzia ta abia astept sa citesc si eu cartea.
Eu abia aștept să văd cum ți se pare.
Si eu abia astept sa o citesc, dar astept sa am mai mult timp, pentru că din descriere sunt sigură ca o sa îmi placa si nu o sa ma pot opri din citit.
Da, e bine să o citești când ai timp.
Am incercat sa ma abtin si sa nu citesc, dar nu am reusit! Abia astept sa o citesc. Multumiri si felicitari pentru stilul tau de prezentare!
Mulțumesc, Anca! Încerc să nu povestesc prea mult din acțiune, să nu stric plăcerea lecturii.
Ce mă faci tu să plâng… pfff sa vad când citesc cum reacționez
Dacă ai plâns la recenzie, e clar…
Vezi de ce tot amân 🙂 . Dar cu tot riscul, o să o citesc! Mă aprovizionez cu şervețele :-))
Ia-ți o cutie mare :))
Am plans cand am citit cartea. Desi am citit multe carti despre WW II si Holocaust, m-a impresionat mult acest roman.
E o carte minunată.
Sincer la un moment dat m-am oprit.Nu am avut curaj sa mai citesc…5 minute.Apoi mi-am dat seama ca face parte din istoria noastra.Si macar atat pot sa fac…sa citesc despre durerea prin care au trecut si sa ma bucur de ce am acum.E minunata cartea.Multumim Catalina pentru recenzii si recomandari
Într-adevăr, chiar dacă e dureros, face parte din trecutul nostru…
Mi-ar placea foarte mult sa citesc aceasta carte. Pare o carte emotionanta. Felicitari pentru recenzie
Vai, neapărat să o citești. E superbă.
Am auzit si eu de carte dar nu am avut curaj sa o citesc. Caut carti care mai degraba sa ma binedispuna.
Eu citesc din toate categoriile. Asta e superbă.