Trei produse Oriflame pe care le iubesc
A fost o vreme, cred că prin liceu, când foloseam preponderent produse Oriflame. Deși anii au trecut și am început să fiu mai selectivă și să folosesc și alte branduri, am totuși câteva produse pe care le folosesc în continuare de la Oriflame și care îmi plac enorm de mult. Azi, vreau să vă povestesc de trei dintre aceste produse, pe care le folosesc în mod frecvent și își vor găsi mereu loc în coșul meu de cumpărături.
Care sunt cele 3 produse Oriflame preferate de mine?
Primul în lista preferințelor când vine vorba de produsele Oriflame este parfumul Giordani Gold Essenza. Indiferent câte parfumuri scumpe aș avea, acesta rămâne unul din parfumurile mele preferate ever. Notele lemnoase se amestecă perfect cu cele de bergamontă, flori albe și flori de portocal și creează un parfum pe care n-ai cum să nu îl iubești. Este elegant și discret, în același timp în care este provocator și senzual. Cine l-a mirosit măcar o dată știe despre ce vorbesc.
Pe pielea mea rezistă câteva ore bune, așa că eu sunt mulțumită și de rezistență. Iar prețul este destul de avantajos, pentru calitatea lui.
Apropo de parfumuri, dacă bărbaților din viața voastră le plac parfumurile Hugo Boss, să știți că pe Notino primiți cadou și un gel de duș pentru ei, la achiziția oricărui parfum din categoria Hugo. Doar așa, ca să știți! 😛
Revenind la oile noastre, adică la produsele Oriflame pe care le iubesc, ajungem la rujuri. Era imposibil să nu fie și un ruj, la cât de dependentă sunt eu de ele. Rujurile din gama On Colour, deși nu sunt extrem de rezistente, sunt super faine. Hidratante, pigmentate, cremoase. Fix cum trebuie. Eu am vreo 3 nuanțe și cred că o să îmi mai iau unele.
Cel de-al treilea produs este tot din gama On Colour. Este vorba de mascara Big Lash, care chiar face ceea ce promite. Dă volum genelor, colorându-le într-un negru intens. Nu curge, nu se întinde și rezistă întreaga zi. Prețul este și el un avantaj, costând doar 23 de lei.
Dacă vă plac produsele Oriflame, pe Notino găsiți o varietate mare, de la parfumuri până la produse de machiaj sau îngrijire. Voi folosiți produse Oriflame? Care sunt preferatele voastre?
Rujurile am tot zis că le voi lua și eu, pentru că le-am văzut la tine și mi-au plăcut foarte mult.
Oooo,păi am câteva produse preferate de la ei:parfumul Divine,Rimelul Giordani, trusa de sprâncene The One, parfumul Amber Elixir și lista poate continua
Îmi plac produsele Oriflame, am descoperit demachiante bune, chiar și creme.
Si eu am acelasi mascara si sunt foarte multumita de rezultate!
Mascara Big Lash este produsul meu de la Oriframe.
Am folosit o perioada buna produse Oriflame, cel puțin in adolescenta aveam fondul de ten Giordani de care eram dependentă. Acum folosesc alte produse ce e drept, dar am aceeași părere despre ele, calitative.
Mie mi-a plăcut mult un exfoliant de la ei, sper sa il mai gasesc.
Nu folosesc oriflame, probabil din cauza agresivitatii cu care isi facea reclama cu ani in urma prin reprezentanti, la fel ca si avon de altfel. Rivalitatea lor se reflecta in munca reprezentantilor si prin urmare am stat departe de ei.
Oriflame, Avon, Farmasi… deja incep sa le confund. Nu mai stiu care ce produse au si care sunt mai bune, etc. Noroc cu articolele de genul asta 😉
nu am folosit chiar de multa vreme produse de la ei dar am si eu cateva rujuri cu nuante tare dragute!
Nu am multe produse Oriflame, dar ma bucur ca se gasesc si pe Notino. Par faine produsele pe care ti le-ai luat!
Am si eu 2 creioane de genul acesta de la Oriflame si tare imi plac.
Ahhh…Giordani Gold Essenza e unul dintre parfumurile mele preferate ! L-am terminat, dar o sa il recumpar !
Frumoase produse. Eu am avut Giordani Gold, dar varianta originală.
Nu am mai folosit de foarte mult timp produse oriflame desi stiu ca au cateva produse extrem de laudate. Sa le folosesti cu drag si poate voi avea ocazia sa le incerc si eu
Mie îmi plac parfumurile de la ei. Majoritatea rezista și persista pe haine și piele