Ultima vrăjitoare din Transilvania #3 – Alexandra – Cristina Nemerovschi
Despre Cristina Nemerovschi am tot citit înainte să mă apuc de Ultima vrăjitoare din Transilvania. Unii îi adoră stilul, alții consideră că e prea mult pentru ei. După ce am terminat și volumul 3 al trilogiei, eu pot spune că îmi place.
Scrie simplu, în timp ce tratează subiecte sensibile. Lectura curge lin și autoarea debordează de imaginație. Sigur voi mai citi și alte cărți de-ale ei.
Ultima vrăjitoare din Transilvania #3 – Alexandra – Cristina Nemerovschi
Al treilea volum al seriei l-am citit în tren, cam în 2 ore. Nici nu mi-am dat seama când l-am început și când l-am terminat.
Dacă începutul mi s-a părut că parcă nu se leagă cu celelalte două volume, că e mai lent, continuarea m-a acaparat și mi-a plăcut până la sfârșit.
În primul volum, Alexandra face cunoștință cu nemuritorii Aneke, Lorena și Mathias. În al doilea volum, ajunge din nou în satul V., unde are parte de aventuri alături de ei. Totuși, în urma aventurilor, vrăjitorul Nicolas revine la viață, Mathias moare și încă o persoană e atinsă de o vrajă și va deveni nemuritoare. Însă, nimeni nu știe cine.
Alexandra se întoarce acasă, dar nimic nu mai este ca înainte. Relația cu mama ei se strică pe zi ce trece, cu prietenii la fel. Simte că nimeni nu o mai înțelege și că nu va mai fi niciodată Alexandra de dinainte de satul V. Schimbările care se petrec cu ea o sperie și începe cu disperare să caute din nou sfaturile Anekei. Știe că e singura care îi poate confirma sau infirma bănuiala că ea este acum nemuritoare.
Când o găsește, pleacă din nou in satul V, unde o așteaptă mari surprize. Mathias nu este cu adevărat mort, putând reveni la viață 3 zile pe an. Alexandra, care îl iubește, așteaptă cu nerăbdare să îl întâlnească. Nori, fiica Lorenei, este din nou în pericol și ea are alegeri importante de făcut. Pentru a o putea ajuta, trebuie să renunțe la ceva…
Să fie ea nemuritoare? Ce alegeri trebuie să facă? Va mai putea fi vreodată o adolescentă normală?
Seria Ultima vrăjitoare din Transilvania a apărut la Editura Herg Benet.
Pare interwsanta seria aceasta. Ma tentezi.
Recenzia cartii ma face curioasa cu toate ca inainte nu eram eu cu fictiunea de ceva timp am inceput sa citesc carti si de acest gen.
Cred că m-ar prinde lectura acestei trilogii, un pic de ficțiune nu strică nimănui. Am citit cândva o carte cu un adolescent care, noaptea, se transforma în vârcolac și chiar mi-a plăcut.
Am tot citit despre cartea asta, dar cumva nu s-a lipit de mine. Habar n-am de ce 😊.
Am citit primul volum acum o luna si abia astept sa vad cum continua trilogia. Cat de curand imi voi cumpara si urmatoarele doua carti.
Am mai auzit de autoare. Dacă zici că se citeste usor e de trecut pe listă.
Wow o carte pe care vreaU SA o citesc si eu
Interesanta recenzia. Cred că ascunde o poveste tare frumoasa și captivanta. Am sa i citesc și eu
Nu am citit nimic de Cristina Nemerovschi, dar m-ai facut mai curioasa acum, decat eram inainte si mi-as dori sa citesc aceasta trilogie. Imi place acest gen de carte.
n-am apucat sa citesc decat primul volum, sper sa le iau si pe celelalte 2. mie imi place mult cum scrie cristina, e o tipa deosebita!
Foarte tare mă tentezi cu seria asta. Felicitări pentru frumoasa recenzie! <3
As citi si eu aceasta trilogie. E o poveste ce m
A prins din ceea ce am citit.
Mie imi plac vrajitoarele si cred ca o sa-mi placa si seria asta.
Mi se pare interesanta aceasta trilogie. Chiar m-a captivat povestea
Am tot auzit de aceasta autoare, e cazul sa o adaug si eu pe lista mea. Interesanta recenzia ta, m-ai facut curioasa!
În Transilvania, au fost tot felul de povesti cu vrajitoare si vampiri, citisem la un moment dat si Contesa sângeroasă.
Mi-ai dat o idee de ce carte sa-mi iau pe tren, vineri, cand merg la Instacamp.
Mi-a placut recenzia ta si mi-a trezit curiozitatea s-o citesc si eu
Am aceasta serie pe lista de prin luna martie, dar inca n-am reusit sa o iau. Luna viitoare o iau sigur. 🙂