Vacanțe speciale în ritmuri indiene
Am crescut în ritmuri de muzică indiană. Am văzut Calul Alb de atâtea ori, în copilăria mea, încât știu și acum unele secvențe, pe de rost. Dacă nu știți ce e Calul Alb, înseamnă că nu ați avut o mamă pasionată de filme indiene. Atât de pasionată, încât pe fratele meu îl cheamă Arun, ca pe unul din personajele ei preferate. Slavă Domnului că a început să le vadă după ce m-am născut eu, că altfel cine știe cum mă chema.
Știți ce a reușit să facă mama? Să îmi stârnească aversiunea față de filme indiene, dar și pasiunea față de India și tot ce înseamnă ea. Nu am mai văzut niciodată vreun film indian, după ce am crescut și nici nu am de gând. Însă, am citit despre India și mă fascinează. Mi-am promis că va fi una dintre acele vacanțe speciale pe care le voi avea, într-o zi. Sper să reușesc!
India este una din acele destinații speciale care îți va rămâne mereu în suflet
India nu este una din țările în care să te duci nepregătit. Trebuie să ai habar măcar puțin de cultură, de oameni, de tradiții. Indienii sunt un popor diferit, superstițios, cu obiceiuri bine înrădăcinate, pe care trebuie să ai grijă să le respecți. Știați că există un trib de indieni care sărbătoresc când moare cineva și plâng când se naște? Sau că e ilegal să ieși din India cu rupii (monede indiene)?
Pe site-ul celor de la CND Vacanțe Speciale am văzut multe oferte de destinații speciale pentru vacanțe speciale. De asemenea, chiar dacă nu au în portofoliu o anumită destinație, sunt deschiși și îți personalizează vacanța așa cum îți dorești.
Pe ei i-aș alege pentru organizare, având în vedere că aș opta o destinație exotică pentru o vacanță specială, așa cum e India. În ei aș avea încredere că îmi vor organiza vacanța de vis.
Nu ai cum să mergi în India și să nu fii fascinat de Bombay, orașul contrastelor, așa cum am citit și în Shantaram. Sau de Varanasi, oraș cu peste 2000 de temple, considerat cel mai sfânt din India.
Un alt simbol al Indiei pe care îmi doresc foarte mult să îl văd este Taj Mahal, considerat una din cele 7 minuni ale lumii moderne. De asemenea, Goa, cu plajele ei cu palmieri, este de neratat.
India – cultură, tradiții și frumusețe
Ceea ce mă fascinează pe mine la India sunt tradițiile atât de bine păstrate și respectate, precum și contrastele. De exemplu, deși mai mult de un milion de indieni sunt milionari, tot în India se află 42% din populația săracă a lumii. Mai mult de jumătate din populația Indiei sunt tineri până în 25 de ani, iar două treimi din ei locuiesc în zona rurală. Cu toate că sărăcia atinge cote uimitoare, indienii au mereu zâmbetul pe buze, cântă, dansează și se bucură de viață. Am avea multe de învățat de la ei.
Un alt contrast intrigant pentru mine este faptul că deși Râul Gange este considerat unul din cele mai murdare din lume, se crede că este purificator să te speli în el. După cum vă spuneam, indienii sunt un popor foarte interesant.
De asemenea, mor de curiozitate să gust mâncarea indiană, renumită pentru că este extrem de condimentată. Cred și eu, având în vedere că 70% din condimentele lumii provin din India. Și neapărat mi-aș lua un sari, mi se par extraordinar de frumoase și feminine.
O călătorie în India nu doar că ar fi una din vacanțele speciale pe care nu le-aș uita niciodată, dar ar fi și o ocazie să învăț, să cunosc, să îmi îmbogățesc cultura.
Pe voi ce cultură vă fascinează? În ce vacanță exotică v-ați dori să mergeți?
*Articol scris pentru proba numărul 8 a competiției Spring Superblog 2018.
*Sursa foto Pixabay.
Și mie mi-ar plăcea să vizitez India, sale gust mâncarea, sa simți mirosurile descrise în cărți.
Mama avea o caseta cu muzica indiană pe care i-am stricat-o eu ca sa înregistrez alta caseta peste. I-am cerut voie si cu greu m-a lăsat. Nu a avut de ales, nu de alta 😀
Mie chiar îmi place numele fratelui tău, e altfel dar nu asa ciudat ca si Kevin.
Ma fascinează tarile musulmane si as vrea sa vad Marocul. Este genul de tara unde contrastele mi se par uimitoare, pistele de condimente si muzica…..si tot….
Imi place sa calatoresc, dar chiar in India….nu stiu daca voi ajunge. Succes la concurs.
Foarte frumos articolul ! Felicitări!
Am citit si eu carti din aceasta cultura, imi plac mult!
Cu siguranta India este o destinatie de vis unde foarte putini pot ajunge.
Nu prea ma tenteaza vacantele exotice si prefer Europa fiindca inteleg cultura si traditiile.
Iubesc India! Este si pe lista mea de calatorii!
Si maicamea se uita la filme indiene, eu nu-s pasionata, nu-mi place cum suna limba lor. :))
Insa cred ca mi-ar placea sa vizitez India, pentru peisajele sale.
Mi-ar plăcea să ajunge în India, deși mi-e groază de un zbor așa de lung, știu sigur că ar merita experiența.
Mi ar placea sa calatoresc mai mult timp, pana acum nu am iesit din Romania.
Foarte frumos articolul.Si eu am citit cărți despre India,nu foarte multe,dar nu stiu daca mi-ar plăcea să o vizitez.Apropo acum doi ani am cunoscut un indian ,Raj se chema 😀.
Ar f interesant sa pot ajunge intr-o tara exotica. Cu toate astea parca mi-as dori un Caraibe, o Dominicana …. ma simt mai atrasa de acestea
India este o tara a contrastelor. M-ai amuzat foarte tare cu inceputul articolului, cu mama care este fan filme indiene. Nu am mai vazut un film indian de cand eram copil si rula prin cinematografe ” Prietenii mei elefantii” . Am sa ma uit si eu la un film indian.
Imi doresc sa vizitez India, astept sa creasca fetita mea si sper sa calatorim impreuna in toata lumea.
Si eu, si sotul meu, ne am dori sa mergem in Japonia, Thailanda, Vietnam.
Mult succes in competitie.
India cu siguranta este un loc de vizitat macar o data in viata. Cred ca multe lucruri din cultura lor sunt impresionante si ma astept sa regasesc acolo si altceva decat se promoveaza la TV.
Si mie mi-au placut o perioada de timp serialele indiene, si chiar aveam unul preferat, aveam personaje preferate…acum, nu mai pot urmari nimic.
Cand eram mica iubeam filmele indiene, cred ca am vazut „Lantul amintirilor” de cel putin 5 ori. India e o tara frumoasa si sper sa o pot vizita si eu macar o data.
Imi place sa calatoaresc, in India nu cred ca voi ajunge in viata asta, insa nu se stie nicioata