Am fost cu Gașca Zurli în jurul lumii
Duminica trecută am fost cu Gașca Zurli în jurul lumii. Într-o oră și jumătate, am avut parte de un spectacol plin de magie și culoare și am străbătut lumea împreună cu Fetița Zurli, Vrăjimăturica, Zdrăngănel, Bucătăraș, Tanti Prezentatoarea și celelalte personaje îndrăgite de copii. Împreună cu pinguinul Magelan, am dansat pe ritmuri mexicane, ne-am plimbat prin Rusia sau Japonia și am făcut hora în ritm de Alunelu, alunelu…
Ați ghicit bine, am fost la un nou spectacol Gașca Zurli. Este deja al patrulea spectacol consecutiv la care mergem și copiii sunt maxim de încântați. Trebuie să recunoaștem că nu doar ei. Spectacolele lor sunt pentru toată lumea, pentru că toți avem nevoie uneori să fim copii.
Gașca Zurli în jurul lumii – cel mai frumos spectacol de până acum
Gașca Zurli în jurul lumii este cel mai frumos spectacol al lor de până acum. A fost nu doar un spectacol, ci o adevărată poveste. Coregrafii inedite, personaje noi și o poveste foarte bine gândită au pus în scenă cei de la Zurli. M-am bucurat tare mult când am aflat că vor începe turneul de la Galați, iar Darius abia aștepta să își vadă preferații.
Dacă atunci când era mai mic Tura Vura era preferata lui, acum preferințele i s-au schimbat. A făcut o adevărată pasiune pentru Fetița Zurli și chiar a vrut neapărat să facă poză doar cu ea, la sesiunea de autografe.
Invitatul de onoare a fost pinguinul Magelan, care îi va plimba pe cei din Gașca Zurli în jurul lumii. Și ce loc mai frumos de pornire ar putea avea decât România, țara noastră frumoasă?
Ne-am întâlnit cu Veselie și Iertare, am primit borcănașe pentru economii de la Omida Economida (care au fost umplute cu confetti), iar șervețelul Caroli ne-a dăruit figurine și cărți de colorat. Am primit și o cărticică scrisă de Mirela Retegan, Tanti Prezentatoarea, care deja a fost citită de vreo 10 ori.
Noi promitem că mai venim și la următorul spectacol. Voi v-ați luat bilete? Următorul spectacol este mâine, la Cluj, apoi pe 15 la Brașov, pe 19 la Botoșani. De aici puteți afla întregul traseu, precum și detalii despre bilete.
Copiilor voștri le place Gașca Zurli? Ați fost vreodată la un spectacol de-al lor?
Cred că a fost minunat! Mi-ar plăcea să ajung și eu la un spectacol de-al lor.
Nu am fost niciodata la un spectacol Gasca Zurli. Denisa stie dintre piesele lor de la gradi si scoala, dar asculta foarte rar.
E mare de acum. 😀
Mi se par un adevărat fenomen! Nu am copii, dar aud tot timpul de ei. Ba chiar odată jumătate din Pitești a paralizat pentru că la unul din Mall-uri era concert Gașca Zurli. Nu vrei să știi cum a fost în trafic 😂 am făcut un drum pe care-l făceam în 3 minute în 45 😂
Îmi pot imagina. :)))
Si mie mi-ar plăcea să ajung la un spectacol de-al lor
Gasca Zurli e cea mai traznita si potrivita pentru a distra copii.
Frumoase proiecte și ce oameni frumoși !!!
Ma bucur pentru voi ca v-ati distrat pe cinste!
Ma bucur ca am putut fi si eu prezenta la acest eveniment si ca te-am intalnit. Fetita mea ii iubeste pe cei de la Gasca Zurli si in realitate toata sala a fost in extraz dupa ei