Și lui Spider-Man îi place Snickers

Îmi savuram popcornul liniștită, uitându-mă la “Omul-Păianjen: În lumea păianjenului” . Așteptasem data de 28 decembrie 2018 cu sufletul la gură, pentru că ardeam de nerăbdare să mă delectez cu noile aventuri ale lui Spider-Man. S-ar zice că-mi plac păianjenii, dar adevărul este că îi urăsc. Ba chiar mai mult de atât, arahnofobia mea e atât de dusă la extrem, încât mi se face rău numai la ideea de a fi aproape de un păianjen.

Dar, cui nu-i place Spider-Man? Trebuie să recunoaștem că Miles Morales este perfect în acest rol, nu-i așa? Zâmbeam fără rost, când aud o doamnă agitându-se în stânga mea:

– Fir-ai tu să fii de păianjen! Acum ți-ai găsit să apari.

Trăgeam cu colțul ochiului la ea, chicotind. Dăăă, normal că apare. Te uiți la Spider-Man, cucoană. Și atunci l-am văzut. Mic cât o gămălie de chibrit, un păianjen curajos venea spre mine. Mi s-a pus negru în fața ochilor, am scăpat popcornul din mână și am vrut să fug. Prea târziu am văzut geanta din fața mea. M-am împiedicat și m-am întins pe jos cât eram de lată, iar panica a pus stăpânire pe mine. Eram convinsă că acel păianjen micuț mă va ucide. Auzeam filmul în fundal și vedeam câțiva oameni stând deasupra mea. Întunericul binecuvântat m-a cuprins.

Nu știu cât timp am stat leșinată, însă m-am trezit într-o cameră complet albă. Luminile orbitoare îmi băteau în ochi, neîndurătoare la suferința mea. Am deschis ochii și atunci am văzut că eram legată de pat. Eram îmbrăcată într-un costum ciudat, asemănător cu al lui Spider-Man. Unde eram și cine făcea astfel de glume stupide? Nervoasă, m-am smucit din legăturile care mă țineau de pat și am rămas cu gura căscată când acestea s-au rupt ca și când n-ar fi existat.

– O, Doamne! Sunt Spider-Man! Eu sunt Spider-Man!

Nu îmi venea să îmi cred ochilor, dar era adevărat. Cumva, eu eram acum eroul îndrăgit de toată lumea. Mă simțeam de neînvins și eram gata de aventură. Oare ce ar trebui să fac, acum că sunt Spider-Man? Să caut oameni în pericol, să evit accidente? Cum oare să fac asta?

Am deschis fereastra doar cu puterea minții (cât de tare e asta?) și mi-am luat zborul. Săream de pe o clădire pe alta, bucurându-mă de noile mele puteri și jurându-mi în gând că voi iubi păianjenii toată viața mea. Măcar pe cei mici…

M-am amuzat maxim trăgându-i de urechi pe toți părinții pe care i-am văzut bruscându-și copiii pe stradă. Recunosc, unora le-am mai scăpat și câte-o palmă după ceafă. Nici măcar n-au văzut ce i-a lovit. Doar copiilor le-am făcut cu ochiul și am văzut cum zâmbetul ia locul lacrimilor.

Apoi, mi-am dat seama că îmi e foame. Doamne, ce foame îmi era! Cu puterea minții, i-am constrâns pe toți cei cu restaurante din oraș să  facă o zi a mâncatului gratis. În fața fiecărui local era un afiș cu asta, iar oamenii fără adăpost au avut un ospăț regal. Am luat un sandwich din zbor și m-am gândit ce să fac mai departe. Nu știam cât voi avea puterile, așa că trebuia să profit de ele la maximum.

Am luat pe rând spitalele de copii și am făcut-o pe clovnul. Toată lumea credea că sunt o mascotă, așa că am profitat de asta și le-am adus câte un zâmbet pe față copiilor bolnavi.

Recunosc, am și furat. Iertat să-mi fie păcatul, dar nici măcar nu-mi pare rău! Dacă aș fi avut bani, n-aș fi furat. Dar, cum nu aveam, cu viteza luminii am trecut prin supermarket-urile mari și am furat dulciuri. Le-am lăsat apoi la ușile orfelinatelor din oraș, să se bucure și copiii care nu știu ce e aia ciocolată.

Și lui Spider-Man îi place Snickers

Seara, m-am urcat pe cea mai înaltă clădire din oraș, cu un Snickers în mână (da, din alea furate, nu vă mai uitați strâmb la mine!) și am privit lumea de sus. Am făcut să răsune un cântec vesel de Crăciun din toate boxele de pe stâlpi și am adorat bucuria oamenilor mai mici și mai mari, care se opreau în loc, pătrunși de spiritul Crăciunului.

Pentru o zi, orașul meu a zâmbit și asta a fost datorită mie. M-am întins, privind cerul înstelat. Mâine o voi lua de la capăt și voi avea grijă ca lumea să fie din nou fericită. Cât eu voi fi Spider-Man, lacrimile de tristețe n-au ce să caute în orașul meu.

M-am trezit dintr-un somn odihnitor, cu un zâmbet până la urechi. Mi-am întins mâinile, pregătită să îmi iau zborul spre o nouă zi plină de aventuri. Trânta pe care am luat-o pe podea m-a trezit la realitate. Costumul a dispărut, cerul plin de stele la fel.

Căzusem din patul meu și spre mine se îndrepta un păianjen curajos, cât o gămălie de chibrit…

Articol scris pentru proba numărul 26 (și ultima) a competiției Superblog 2018. “Spider-Man: Into The Spider-Verse” chiar se lansează pe 28 decembrie 2018, iar trailerul îl puteți vedea mai sus.

Please follow and like us: