Trăim într-o țară fără speranță
Trăim într-o țară fără speranță. Trăim într-o țară a groazei. O țară în care ne mor copiii pe capete și nu-i putem salva. Privim neputincioși cum sunt agresați, chinuiți, omorâți și cum vinovații scapă nepedepsiți.
O țară în care un copil sună la 112, cu glas tremurând și speriat, dar cu speranță că va fi salvat din mâinile unui monstru. Ca mai apoi să moară, pentru că cei care ar fi trebuit să o salveze au fost adevărații monștri, cărora nu le-a păsat suficient.
O țară în care un alt copil merge pe stradă cu sângele șiroind pe picioare și poliția nici măcar nu se sinchisește să coboare din mașină. Pentru că, deh! Nici nu se observa că acel copil avea nevoie de ajutor. Aveau de amendat o bătrână care vinde pătrunjel la colțul străzii.
Trăim într-o țară în care violatorii, criminalii și hoții au drepturi, dar copiii noștri nu. Victima este întotdeauna vinovată, nu-i așa?
Trăim într-o țară în care îți e frică să îți lași copilul până la magazinul din scară și îl înveți să fie un sălbatic. Poate așa are vreo șansă în jungla în care trăim…
Trăim într-o țară în care cei care ar trebui să ne apere sunt atât de incompetenți și nepăsători, încât știm de la început că nu avem nicio șansă. Și, nu! Nu cred că se va schimba ceva prea curând, pentru că toți sunt o apă și-un pământ.
Într-o țară în care ai de ales să stai nonstop lângă copilul tău și să nu ai ce îi pune pe masă sau să muncești pe rupte, cu frica-n sân clipă de clipă, rugându-te să îl găsești teafăr și azi.
Zilnic vedem abuzuri, zilnic ne mor copiii. Trăim cu groaza că poate mâine va fi copilul nostru și ne rugăm măcar să fim noi și nu el. Trăim într-o țară care ne-a ucis speranța și ne-a furat orice urmă de demnitate.
Suntem doar niște marionete într-un joc ale cărui reguli nu le știm. Până când, oare?
Până o sa ajungem precum sălbăticii si ne vom face dreptate singuri ???
Nu vezi că nici asta nu o putem face?
Din păcate, aşa este. Cu frica în spate şi fără absolut nicio speranţă. Mi-e şi frica să fac copii, Doamne iarta-mă!
Te înțeleg perfect.
Bună întrebarea de la final. Din păcate, crudul adevăr!
🙁
Până când nu ne trezim ca neam și nu ne mai doare în c*r de vot și nu mai votăm tot felul de semianalfabeți „că ne dă”. Până când o sî stăm pe capul presei să urmărească situațiile prezentate și finalitatea lor, nu doar prezentările senzaționale. Până când nu deconspirăm neregulile și îi salutăm pe stradă ca pe niște gunoaie ce sunt…. Până când o să ieșim fiecare din bulele noastre și să înțelegem că dacă noi ne plângem că n-am avut apă caldă o zi, sunt unii care n-au avut niciodată. Și mai sunt multe. Zilele trecute am scris un articol despre ieșirea din bulă, să vedem cum arată și cealaltă Românie.
Nu știu dacă avem scăpare prea curând. Sincer, mi-am pierdut orice speranță că se va schimba ceva. Suntem prea adânc băgați în rahat până-n gât…
Cât de trist și adevărat…
Din păcate…
Si eu ma intreb. Pana cand. Si cum se poate schimba ceva. E un sistem asa de corupt, asa de stricat. Nu stiu cand va fi înlocuit cu altul. Iar cea mai gravă problemă este mentalitatea si educatia, a fiecaruia dintre noi. Cand ne vom vindeca de nepăsarea asta, de răutatea asta, se va vedea.
Eu mă întreb dacă nu cumva va fi înlocuit cu unul cel puțin la fel…
De data asta un NO COMMENT, e suficient.
🙁
Până când o vom părăsi cu toții, adică nu toți, doar cei cărora ne pasă, care vrem și altceva, care nu suntem de-ai lor.
Cred că ăsta e singurul lucru care ne-a rămas de făcut. Încep să mă gândesc serios la varianta de a pleca departe, oriunde.
Până când sistemele se vor curăța din interior. Și în sănătate, și în educație, și în poliție, și la fisc, peste tot sunt oameni capabili, profesioniști și cărora le pasă. Din păcate, aleg să plece și să le lase loc liber jigodiilor.
E trist și e frustrant și nu știu dacă mai ne revenim… Parcă mergem din rău în mai rău. 🙁
Trist, dar adevărat!?
Speranta moare ultima! Sa nu disperati niciodata, dar nu mai fiti indiferenti oameni buni.
Suna destul de trist, dar cred ca am putea face fiecare dintre noi destul de multe.
Am ajuns într-un punct trist și cred că vor mai urma multe astfel de momente până se va face o schimbare… Poate generațiile noi vor reuși să modifice ceva într-un viitor mai îndepărtat din păcate… Până atunci, fără legi stricte, educație și multe altele nu vom putea face nimic. 🙁
Din păcate trist dar adevarat!