Bufnița vânează întotdeauna noaptea – Samuel Bjork

După ce am citit Călătoresc singură, am zis că nu mai citesc nimic scris de Samuel Bjork. Nu pentru că nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că a fost atât de dură încât a fost greu de digerat și mi-a provocat coșmaruri… la propriu. Totuși, când a apărut și continuarea, Bufnița vânează întotdeauna noaptea, ceva m-a împins iar de la spate și nu m-am putut abține.

În primul volum, Holger Munch și Mia Kruger au de-a face cu un psihopat care răpește fetițe de 6 ani și le omoare, terorizând o întreagă comunitate. După ce au dus cazul la bun sfârșit, după grele încercări, Holger crede că el și echipa lui pot lua o pauză. Totul până când găsesc o adolescentă moartă, cu membrele așezate sub formă de pentagramă, pe un pat pe pene. În plus, aceasta are stomacul plin doar cu hrană pentru păsări și este plină de zgârieturi în coate și genunchi

Terorea îi cuprinde din nou și fac tot ce este posibil să afle cine este criminalul. Holger apelează din nou la Mia, o detectivă genială, însă cu mari probleme personale și cu dorința de a termina cu propria viață.

Bufnița vânează întotdeauna noaptea – un thriller psihologic care îți dă fiori

Totul îi duce cu gândul la o sectă, doar că detectivii noștri se împiedică în o mulțime de piste greșite. Se pare că niciodată nu le-a fost mai greu să dea de capăt unui caz și sunt fără speranță. În plus, fiecare dintre cei din echipă se luptă cu demonii proprii, fiindu-le și mai greu să facă față presiunii pe care o implică un astfel de caz.

Mia Kruger mi s-a părut total nepotrivită în acest volum. După 10 ani după ce și-a pierdut familia, tot ceea ce vrea este să moară pentru a fi alături de geamăna ei. Pastile, băutură până uită de sine și speranța că azi va fi ultima zi. Totuși, iubește să rezolve cazurile, iar intuiția ei fantastică o face indispensabilă. Mi s-a părut că nu știe ce vrea, iar depresia ei dusă la extrem s-a bătut cap în cap cu agilitatea din meseria de detectiv.

Față de primul volum, acțiunea mi s-a părut puțin mai tărăgănată. Abia spre sfârșit au început să se precipite lucrurile. Însă, chiar și așa, m-a ținut captivă cu fiecare pagină și nu m-a plictisit. Da, aș fi preferat să se insiste mai multe pe unele detalii și să fie lăsate la o parte altele, dar asta ține de gustul personal.

Bufnița vânează întotdeauna noaptea a fost o carte bună și mă bucur că, deși a fost înspăimântătoare, nu a fost la fel de dătătoare de coșmaruri ca primul volum, Călătoresc singură.

Dacă vă plac romanele polițiste și thrillerele psihologice, atunci cartea asta e pentru voi. A apărut la Editura Rao și o găsiți aici.